Editura.Inspirescu.ro

„Dreptul la nefericire” 

Liliana Terziu a editat 6 volume de poezie, pana acum si este la primul volum de eseuri. Acest volum de dincolo de cortina intimitatii si etaleaza, ca intr- un jurnal indraznet framantarile existentiale desprinse ca un siaj al adancurilor din suflet. Acestea se rasfrang si se rasucesc in nenumarate fatete ale unei realitati la care suntem martori toti, dar pe care ea le cunoaste cel mai bine: realitatea cotidiana a timpului prezent, femeia si pozitia acesteia in societate, iubirea versus sexualitate sau necesitate sociala, starile psihice judecate subiectiv prin prisma trairilor avute in trecut, cu reverberatiile acestora intr- un prezent neconform (melancolie, singuratate, iubire….). „Lumea mea este formata dintr-un amestec eterogen si antagonic de melancolie, visare, iubire, tristete, anxietate, mister, taceri, amintiri, angoase, lacrimi, zambete, furie, lacrimi, oboseala, rugaciuni,…” Acest modus vivendi se pare ca este felul acceptat cu seninatate, in perspectiva unei trairi dincolo de conveniente sociale si anturaje formale. Si tot ea se intreaba, putin mai incolo: „De ce sa aspir la fericire?” Raspunsul pare dur, daca nu ar fi de o sinceritate tulburatoare : „Aici, pe pamant, vreau sa traiesc pe muchie de cutit, pe marginea prapastiei, periculos, intens, incitant, complet, sa ard pe dinauntru cu o flacara vie si contagioasa, sa pot fi, dupa caz, trista, vesela, melancolica, plina de energie, suparata, exuberanta, entuziasta, amarata,…Ei, bine, da, asta vreau sa fiu, sa am dreptul de a fi nefericita ai nu abonata la idealul unei fericiri iluzorii.” Deziluziile si neimplinirile, goana dupa raspunsuri si explicatiile care cauta sa badijoneze un suflet extrem de sensibil si aparent singur, umplu volumul cu un adevarat poem in proza, in care transpare cu exactitate omul din noi, cunoscut, recunoscut sau ascuns, supus acelorasi nevoi, griji, cautari si sentimente, fie ca este barbat sau femeie. Din perspectiva Lilianei Terziu, paginile acestei carti sunt un elogiu strict adresat femeii ca partenera a barbatului, totodata o pledoarie in favoarea femeii ca individ, din punctul meu de vedere mult mai dotata intelectual decat barbatii, mai sincera si inteleapta decat ei, capabila sa sufere, sa rabde, sa spere si sa renunte la aproape tot, pentru linistea familiei, a mediului imediat. Si summa cum laudae, capabila de a da viata, cel mai minunat dar, pentru care si poate numai pentru atat, sa transformam opiniile despre femei in elogii. 

Apoi, cartea dezvaluie trairile autoarei, indisolubil impletite cu regrete si sperante, intr- un ghem de presupuse iluzii care se pot destrama in urma unui dor permanent si a unei pofte de viata acute. Am usoara senzatie de deja vu in multe din capitolele acestei carti, pentru ca, desi ea e scrisa de un OM femeie, ma simt dominat in calitate de OM barbat, de aceleasi stari, reverii si neimpliniri, mereu in asteptarea unor schimbari care intarzie sa apara, la fel ca cele desfasurate admirabil de autoare. Melancolia, melancolicul, stari si atitudini sunt analizate aproape ca intr- un manual de psihologie, dominant fiind sentimentul de iubire, al cautarii ei si in final, iluzia gasirii acesteia ca revelatie, in acelasi registru fiind prezentate si analizate prin cautare de raspunsuri, prin intrebari, singuratatea, frumusetea, dorintele, pentru ca, in final, capitolul „Rugaciune” sa dovedeasca adevarata stare de a fi a Lilianei Terziu, privita doar cu subiectivism si in directa relationare cu Dumnezeu, iremediabil și ireconciliabil iubind. Pentru ca, opinez aici doar ca o parere personala, iubim o singura data, restul, in cazul in care aceasta nu se materializeaza printr- o uniune pe viata, nu sunt decat cautari ale acesteia. Apoi daruim dragoste, aceasta stare e maleabila, apare si dispare, se insufleteste si piere, dureaza perioade pe care nu le poti controla, pentru ca esti sub imperiul iubirii, cauti ce inca nu s- a implinit, in timp ce langa tine ramane doar nostalgia, iluzia regasirii, visele, care se pare, sunt mai puternice decat realitatea pentru ca te poti refugia in ele si sa inchizi cutia, ramanand deliberat prada lor si singuratatii. Dar cautand, mereu cautand paleative pentru starea de bine si multumire, in ciuda unei realitati din ce in ce mai greu de acceptat de cei care inteleg si au gasit adancul cuvintelor si adevarul din ele. Asa cum a reușit Liliana Boian Terziu, dincolo de masca unei femei impenetrabile, care- si ascunde intelepciunea ateniana sub o masca aparent afroditica… 

Cred ca aceasta carte ar trebui citita de toti barbatii. Felul in care se descopera Liliana Boian Terziu este comun tuturor femeilor, celor care inteleg si celor care inca mai cauta raspunsuri. O pledoarie in favoarea unei lumi mai bune cladita pe sentimente de iubire si compasiune, pe egalitate si efort comun pentru intelegere, adaptare si evolutie spirituala aleasa. Iar daca acest aspect intarzie sa se produca, nu e decat din cauza celor care continua sa-si faca iluzii in singuratate, tanjind la fericirea terestra, traind intr- un libertinaj irelevant si fara finalitate benefica, nici materiala, dar nici spirituala. Iar din punctul meu de vedere, lasand la o parte aspectul jurnalier al acestei carti, tematica abordata si felul in care este scrisa intruneste cu maiestrie un succes literar de care sunt convins. 

DUMITRU TALVESCU 

„PALARIA CU VOALETA” 

Cine si-ar fi inchipuit ca doamna care trece zilnic pe sub balconul apartamentului meu spre si dinspre modestul ei loc de munca, plina de viata si de preocupari zilnice este domnisoara din poza pe care o tin in mani si pe care o privesc cu nedisimulata mirare: Tu esti aici? Esti chiar tu? 

Pentru ca domnisoara din fotografia care o reprezinta in urma cu 30 de ani nu are nimic din femeia de astazi decat, poate, trasaturile fiziologice ale chipului obosit de grijile cotidiene. 

* 

* * 

1983… 

O localitate banala din Campia Boianului. Si o nunta cu tot ceea ce presupunea ea: mireasa, mire, nasi, cuscrii, invitati, neamuri… 

Soarele de toamna invaluie in caldura lui coplesitoare culorile frunzelor aramii sau verzi sau galbene si cuprinde in mrejele lui multimea de oameni participanti la ceremonia si riturile de trecere care au loc cu prilejul casatoriei a doi tineri. 

Din mijlocul invitatilor se distinge o tanara codana de 16 ani care face nota aparte, dar nu discordanta fata de ceilalti tineri. Distinctia ei este data nu numai de modul in care este imbracata, dar si de atitudinea pe care o are. 

Rochia din catifea mov (aveam sa aflu mai tarziu culoarea, deoarece din fotografia alb- negru nu as fi avut cum sa-mi dau seama) cadea impecabil pe trupul ei adolescentin, dar cladit intr-o forma usor apetisanta, putin extravaganta si de un botticellism consacrat prin The Birth of Venus ( Venus iesind din mare). 

Ea nu iesise din mare, ci in lume. 

Rochia din materialul greu, plusat si cu textura felina nu se mula pe trupul tanar intr-un mod vulgar, dimpotriva pastra o anumita distanta de formele trupului formand parca un strat de protectie, de aparare impotriva unor priviri prea doritoare. 

Peste rochia cu decolteu in V, cabrata usor in talie, isi pusese un bolerou lejer; acesta pastra si el proportiile unui echilibru bine gandit: lungimea se oprea undeva la nivelul taliei, iar maneca era parca desprinsa din tinuta prezidentiala a celebrei Jacqueline Kennedy, oprindu-se acolo unde trebuia, adica intre cot si incheietura mainii. Pentru a sparge monotonia unei tinute prea sobre, boleroul era completat cu un guler-sal si cu garnitura la maneci din matase frantuzeasca cu motive florale pe fond alb cu nuante in care se regasea si culoarea rochiei. 

S-ar putea ca aceasta imbracaminte sa para ceva obisnuit, banal; lucrurile nu stau doar asa. Pentru ca nota distinctiva a acestei tinute este data de un alt element sic care ar putea sa para impropriu pentru o domnisoara de varsta adolescentina: o palarie cu voaleta. Nu numai ca intregeste intr-un mod armonios vestimentatia, dar voaleta palariei umbreste putin jumatatea superioara a fetei, punand in valoare frumusetea trasaturilor din jumatatea inferioara a fizionomiei: buzele carnoase si senzuale, barbia rotunda care denota un caracter hotarat, ovalul fetei bine conturat. 

Ochii adumbriti de voaleta alba se pot ghici, abia vazuti, ca fiind plini de viata, zambitori si increzatori (doar abia peste cațiva ani acestia insa se vor intrista iremediabil prin pierderea prematura a mamei). 

Exuberanta romantica si inedita a acestei fete a ramas suspendata undeva intr-un timp de mult uitat pentru ca, uraganul vietii a purtat-o in valuri neprielnice, vitrege uneori, dar si cu raze de lumina care i-au marcat existenta ca fiecaruia dintre noi. 

2015… 

Au trecut 32 ani. Domnisoara cu palarie cu voaleta este o femeie obisnuita, intr-un oras banal, cu familie, cu preocupari zilnice obisnuite. Are o viata cu nimic iesită din comun, se imbraca fara sa iasa in evidenta, isi ingrijeste sotul, se ocupa de unicul copil caruia ii acorda o atentie deoasebita pentru realizarea lui. Se insufleteste si devine pasionala atunci cand vorbeste despre medicina. Si despre animalute. 

Intrebarea este urmatoarea: cum este posibil ca o femeie cu aspiratii, cu idealuri, cu visuri, cu gusturi estetice iesite din firesc se multumeste cu o existenta fada, intr-un oras fara perspective? 

Cum poate sa duca o existenta atat de banala, sa se plafoneze intr- o existenta cotidiana care nu aduce decat mici bucurii, minore satisfactii si un cortegiu intreg de neimpliniri? 

Cate femei nu ar fi putut sa fie altcineva, altceva decat ceea ce sunt acum? Si cata putere sa ai sa renunti la visele tale pentru a te dedica vietii de familie cu micile si marile ei satisfactii? Oare se mai gandesc la ceea ce si-au imaginat ca pot realiza? Sunt ele multumite de ceea ce au facut? Ar fi putut intr- o alta situatie conjuncturala mai favorabila sa fie altcineva? Sa se realizeze altfel? 

Oare vom putea sti vreodata daca in alte imprejurari am fi fost diferiti de ceea ce suntem acum? Cine hotaraste ceea ce suntem fata de ceea ce am fi putut fi? Destinul? Carma? Dumnezeu? 

* 

* * 

Domnisoara cu palarie si voaleta ar fi trebuit sa fie medic… Poate medic psiholog… sau farmacista… Intr-un oras cu multe lumini si cu multe magazine. Cu multe, multe palarii cu voaleta… 

17 febr. 2015 

Undeva, intr- un orasel din Campia Boianului 

Dimineata  

  

Bat clopotele lumii prin visele celeste  

Din nou fara speranta se naste- o noua zi  

Neantul cade-n sine rostogolind caderea  

In matematici oarbe si creuzete false  

In falsele tipare ale iubirii false  

Cu intrebari desarte a fi sau a nu fi.  

  

E- asa aproape ora cand totul se va sparge  

Ca vasul figurina din dinastia Ming  

Si cauza risipirii va naste alte cauze  

Interpretari nocturne de infinite spatii  

Iar cerul e o lume de intrebari nebune  

Cand vine dimineata si stelele se sting.  

  

Frumosul ca o taina va risipi cortina  

Acestor dulci cuvinte nescrise intr-o carte  

Iubirea si mirarea , atingerea, sarutul  

Durerea si –mpacarea , caleidoscopul firii  

Impresii scrijelite pe frontispicii mate  

Si-nvingatoare viata va merge mai departe.