“Dreptul la nefericire”
Liliana Terziu a editat 6 volume de poezie, pana acum si este la primul volum de eseuri. Acest volum de dincolo de cortina intimitatii si etaleaza, ca intr- un jurnal indraznet framantarile existentiale desprinse ca un siaj al adancurilor din suflet. Acestea se rasfrang si se rasucesc in nenumarate fatete ale unei realitati la care suntem martori toti, dar pe care ea le cunoaste cel mai bine: realitatea cotidiana a timpului prezent, femeia si pozitia acesteia in societate, iubirea versus sexualitate sau necesitate sociala, starile psihice judecate subiectiv prin prisma trairilor avute in trecut, cu reverberatiile acestora intr- un prezent neconform (melancolie, singuratate, iubire….). „Lumea mea este formata dintr-un amestec eterogen si antagonic de melancolie, visare, iubire, tristete, anxietate, mister, taceri, amintiri, angoase, lacrimi, zambete, furie, lacrimi, oboseala, rugaciuni,…” Acest modus vivendi se pare ca este felul acceptat cu seninatate, in perspectiva unei trairi dincolo de conveniente sociale si anturaje formale. Si tot ea se intreaba, putin mai incolo: „De ce sa aspir la fericire?” Raspunsul pare dur, daca nu ar fi de o sinceritate tulburatoare : „Aici, pe pamant, vreau sa traiesc pe muchie de cutit, pe marginea prapastiei, periculos, intens, incitant, complet, sa ard pe dinauntru cu o flacara vie si contagioasa, sa pot fi, dupa caz, trista, vesela, melancolica, plina de energie, suparata, exuberanta, entuziasta, amarata,…Ei, bine, da, asta vreau sa fiu, sa am dreptul de a fi nefericita ai nu abonata la idealul unei fericiri iluzorii.” Deziluziile si neimplinirile, goana dupa raspunsuri si explicatiile care cauta sa badijoneze un suflet extrem de sensibil si aparent singur, umplu volumul cu un adevarat poem in proza, in care transpare cu exactitate omul din noi, cunoscut, recunoscut sau ascuns, supus acelorasi nevoi, griji, cautari si sentimente, fie ca este barbat sau femeie. Din perspectiva Lilianei Terziu, paginile acestei carti sunt un elogiu strict adresat femeii ca partenera a barbatului, totodata o pledoarie in favoarea femeii ca individ, din punctul meu de vedere mult mai dotata intelectual decat barbatii, mai sincera si inteleapta decat ei, capabila sa sufere, sa rabde, sa spere si sa renunte la aproape tot, pentru linistea familiei, a mediului imediat. Si summa cum laudae, capabila de a da viata, cel mai minunat dar, pentru care si poate numai pentru atat, sa transformam opiniile despre femei in elogii.
Apoi, cartea dezvaluie trairile autoarei, indisolubil impletite cu regrete si sperante, intr- un ghem de presupuse iluzii care se pot destrama in urma unui dor permanent si a unei pofte de viata acute. Am usoara senzatie de deja vu in multe din capitolele acestei carti, pentru ca, desi ea e scrisa de un OM femeie, ma simt dominat in calitate de OM barbat, de aceleasi stari, reverii si neimpliniri, mereu in asteptarea unor schimbari care intarzie sa apara, la fel ca cele desfasurate admirabil de autoare. Melancolia, melancolicul, stari si atitudini sunt analizate aproape ca intr- un manual de psihologie, dominant fiind sentimentul de iubire, al cautarii ei si in final, iluzia gasirii acesteia ca revelatie, in acelasi registru fiind prezentate si analizate prin cautare de raspunsuri, prin intrebari, singuratatea, frumusetea, dorintele, pentru ca, in final, capitolul „Rugaciune” sa dovedeasca adevarata stare de a fi a Lilianei Terziu, privita doar cu subiectivism si in directa relationare cu Dumnezeu, iremediabil și ireconciliabil iubind. Pentru ca, opinez aici doar ca o parere personala, iubim o singura data, restul, in cazul in care aceasta nu se materializeaza printr- o uniune pe viata, nu sunt decat cautari ale acesteia. Apoi daruim dragoste, aceasta stare e maleabila, apare si dispare, se insufleteste si piere, dureaza perioade pe care nu le poti controla, pentru ca esti sub imperiul iubirii, cauti ce inca nu s- a implinit, in timp ce langa tine ramane doar nostalgia, iluzia regasirii, visele, care se pare, sunt mai puternice decat realitatea pentru ca te poti refugia in ele si sa inchizi cutia, ramanand deliberat prada lor si singuratatii. Dar cautand, mereu cautand paleative pentru starea de bine si multumire, in ciuda unei realitati din ce in ce mai greu de acceptat de cei care inteleg si au gasit adancul cuvintelor si adevarul din ele. Asa cum a reușit Liliana Boian Terziu, dincolo de masca unei femei impenetrabile, care- si ascunde intelepciunea ateniana sub o masca aparent afroditica…
Cred ca aceasta carte ar trebui citita de toti barbatii. Felul in care se descopera Liliana Boian Terziu este comun tuturor femeilor, celor care inteleg si celor care inca mai cauta raspunsuri. O pledoarie in favoarea unei lumi mai bune cladita pe sentimente de iubire si compasiune, pe egalitate si efort comun pentru intelegere, adaptare si evolutie spirituala aleasa. Iar daca acest aspect intarzie sa se produca, nu e decat din cauza celor care continua sa-si faca iluzii in singuratate, tanjind la fericirea terestra, traind intr- un libertinaj irelevant si fara finalitate benefica, nici materiala, dar nici spirituala. Iar din punctul meu de vedere, lasand la o parte aspectul jurnalier al acestei carti, tematica abordata si felul in care este scrisa intruneste cu maiestrie un succes literar de care sunt convins.
DUMITRU TALVESCU